Testimoniale
Descoperă experiențele cursanților noștri! Află cum i-am ajutat să-și atingă obiectivele și ce au apreciat cel mai mult la școala noastră de șoferi.
Pentru mine, domnul Constantin Negri, este cel mai bun instructor auto din Iasi. Dacă vrei sa înveți sa conduci (si nu sa stai la cafea și alte pauze pe banii tai) Auto Salt Motor și domnul instructor amintit anterior este cea mai buna alegere. Calitatea predării este dovedita de succesul obținut de toți colegii de munca, prieteni și membri ai familiei care au mers la domnul instructor. ☆☆☆☆☆
Profunde mulțumiri domnului instructor Constantin Negrii, atât pentru cursurile de legislație, dar mai ales pentru ședințele practice de la şcoală.
Sub instructajul dumnealui, am învățat să îmi temperez condusul învățat pe pielea proprie (aproape vicios) din Republica Moldova, pentru a face față așteptărilor polițiștilor de la examinare, dar şi pentru a mă simți confortabil şi să mă adaptez, indiferent de zona Iașiului în care conduc.
În timpul unor ore suplimentare dumnealui a insistat să mă ducă şi în zone mai puțin practicate la examinare a orașului pentru a mă familiariza cu ele şi pentru viața de şofer care urmează.
Îi sunt recunoscător pentru ce m-a învățat, şi îi doresc multă sănătate şi dumnealui, şi familiei sale.
O școală de șoferi excelentă cu instructori foarte pregătiți. De asemenea, mediul de învățare este unul plăcut, în timpul orelor de legislație am fost atras de metoda de învățare care a fost una potrivită pentru toți cursanții, astfel reușind să înțeleg legislația rutieră într-un mod facil.
Aș vrea să-i mulțumesc domnului instructor Armașu Liviu care s-a implicat pe tot parcursul orelor mele de condus și care m-a îndrumat și ajutat în ale șoferiei, arătându-mi cum să conduc mașina în diverse situații, dar și în siguranță. Iar datorită sfaturilor sale, am reușit să îmi obțin permisul din prima încercare. Recomand cu încredere această școală tuturor viitorilor cursanți care doresc să își obțină permisul de conducere și care caută o școală ce se ridică la standardele înalte ale cursanților.
Seriozitate și profesionalism, astfel pot descrie serviciile Auto Salt Motor. Deosebite aprecieri domnului instructor Liviu Armasu pentru tot ajutorul acordat pentru a obține permisul de conducere categoria B . Recomand cu încredere Auto Salt Motor!
Vă mulțumesc mult pentru îndrumarea oferită într-un mod profesionist și personalizat în acest proces de a obține permisul de conducere. Am obținut permisul de conducere după susținerea primului examen. Aprecieri deosebite pentru domnul instructor si profesor Constantin Negrii și doamna profesor Negrii! Cu deosebită apreciere.
Seriozitate și profesionalism: doar câteva dintre cuvintele care pot descrie serviciile Auto Salt Motor. Deosebite aprecieri domnului instructor Negrii Constantin care de-a lungul ședințelor de condus m-a ajutat să mă pregătesc nu doar pentru obținerea permisului, cât și pentru viața de șofer încrezător și responsabil.
Pentru a avea parte de reușită, recomand cu încredere Auto Salt Motor!